Le avem pretutindeni în jur. Trecem pe langa ele în parcuri, ronduri din intersecții, curți, poate chiar și în fața blocului, dacă suntem gospodari sau norocoși.
Unii dintre noi le păstrează și le îngrijesc în propriile apartamente, alții le cresc în grădina casei.
Le oferim sau le primim – doamnei de la grădi sau școală, doamnei doctor, mamei, bunicii, iubitei, soției. Nu concepem eveniment fără ele.
La nuntă sau la botez cerem specialiștilor să le împletească în lumânări și buchete, migălite cu grijă și atenție. Sub o formă sau alta, florile fac parte din viața noastră, fie că le observăm sau nu.
De aceea m-am gândit că ar fi benefic să ne oprim puțin asupra lor, să le acordăm mai multă atenție și să vedem cum ne pot colora și înfrumuseța viața.
În teorie știm cu toții că florile se încadrează în categoria frumosului, că majoritatea florilor ne încarcă de energie atunci când le privim, că unele au chiar proprietăți terapeutice.
Puțini dintre noi ne luăm însă cîteva minute din programul unei zile pentru a îngriji o plantă de apartament, iar și mai puțini ne gândim că am putea realiza singuri un aranjament floral, care ne poate relaxa în timp ce îl creăm și poate schimba complet aspectul unei camere.
Așa că, începând de astăzi vom afla cât de mult pot schimba florile potrivite aspectul unui birou, al unei case și dispoziția noastră. Și vă vom demonstra că, uneori, cu o floare se poate face primăvară.
Cercetările arheologice ne spun că oamenii au folosit florile și plantele ca să înfrumusețeze mediul înconjurător încă din timpul civilizației mesopotamiene. Babilonienii stăpâneau la perfecție arta grădinăritului, grădinile suspendate ale reginei Semiramida fiind déjà vestite în istorie. Din flori, oamenii creau ghirlande, ornamente pentru mese și camera.
De atunci, lucrurile au evoluat, desigur. În afară de sortimentele variate de flori si plante pe care ni le oferă marii producători, avem la dispoziție și îngrășăminte, substanțe care prelungesc viața florilor tăiate, spray-uri care revigorează florile și foarte multe accesorii care pot fi adăugate pentru a da un plus de strălucire creațiilor florale.
Dar, să o luăm cu ABC și să vedem care sunt primele noțiuni, atunci când vine vorba de flori.
În cazul florilor tăiate, primul lucru de care trebuie să ținem seama, indiferent că realizăm un aranjament sau pur și simplu cumpărăm niște flori pe care vrem să le punem într-o vază, în sufragerie de exemplu, este modul în care le îngrijim pentru a rezista cât mai mult. În primul rând, când ajungem cu ele acasă, este bine să le tăiem codițele. Nu oricum, ci sub apă, astfel încât să evităm formarea unei bule de aer care împiedică ajungerea apei de-a lungul tulpinei, până la floare. Tulpinile se taie în diagonală, pentru a crea o suprafața mai mare de absorbție. Odată cu taiatul codițelor sub apă este bine să curățăm de frunze și partea care stă în apă. În acest fel, apa va fi mai bine absorbită direct de tulpina florii.
Recipientul în care așezăm florile este recomandat să fie de sticlă (sau ceramică), deoarece plasticul facilitează crearea bacteriilor. Apa trebuie schimbată zilnic.
Dacă dorim ca florile să reziste si mai mult, putem adauga în apă un pliculeț de hrană pentru flori tăiate, care le va ajuta să rămână proaspete mai multe zile.
Tipul florilor se alege în funcție de preferințe, de anotimp, dar si de spațiul în care dorim să așezăm aranjamentul. Dar, despre alegerea florilor, a culorilor si a vaselor, în episodul viitor.
Articol realizat de Ioana Marinescu
– flower designer la www.magia-florilor.ro