Cum sa decoram peretii cu bun gust – Arbex Art Decor

Prea multi pereti impersonali care-ti dau o senzatie de spatiu nelocuit? In acest articol iti vom da cateva informatii care iti vor fi utile daca te gandesti sa decorezi cu tablouri si/sau stickere de perete.

Deja se stie ca ambientul ne influenteaza starea de spirit, punandu-si amprenta asupra realizarilor noastre personale si profesionale. De aceea este important sa ne cream o atmosfera ambientala placuta. Un spatiu fara personalitate, cu peretii goi si reci iti va crea o experienta anosta in comparatie cu cea traita intr-o atmosfera primitoare, insufletita de grija pentru detaliu. Diferenta este creata de decoratiunile interioare. Dintre acestea, decoratiunile de perete sunt cele mai practice, mai usor de intretinut de catre persoanele ocupate, care doresc sa traiasca intr-o locuinta moderna si primitoare.

Tablourile sunt cele mai la indemana decoratiuni de perete, desi trebuie sa fim selectivi in alegerea lor intrucat foarte usor putem cadea in capcana kitch-ului. Si ar fi pacat ca dupa ce am ales cu grija mobila si culoarea peretilor, sa alegem ceva total nepotrivit pentru retusul final al ansamblului.

Tablourile le vom asorta cu interiorul in functie de stilul mobilierului.

La o camera cu mobilier pretentios si decoratiunile de perete vor fi pe masura. Pictura, grafica, fotografie de arta sau goblenurile inramate sunt cele mai potrivite. Ramele acestora trebuie alese cu grija, pentru a pune in valoare lucrarea de arta. In ultimii ani au aparut modele de rame de tablouri pentru toate stilurile de arta, acoperind aproape orice nevoie de decor a interioarelor, asa ca pe piata veti gasi un sfat profesionist la atelierele de inramari. Vechile rame de lemn natur, sculptate si lacuite sunt de domeniul trecutului, incarcand prea mult camera, asa ca e de preferat ca ele sa fie inlocuite cu rame de lemn contemporane, care au grad marit de finisaj, dand un aspect mai ingrijit si mai modern camerei noastre.

O camera cu un mobilier clasic, va arata mai proaspata cu genul de tablouri recomandate anterior, dar in functie de buget se pot alege si postere de arta inramate cu gust.

La camerele cu iz retro, te poti gandi la niste fotografii de familie alb – negru, sepia sau chiar fotografii vechi. Foarte potrivite sunt ansamblurile de fotografii mici, inramate. Grupate pe un colt de perete, ele vor crea o atmosfera primitoare, dand acea senzatie de acasa mult apreciata. Sau poate ai fotografii din destinatiile tale turistice preferate. Le poti printa si inrama la un atelier profesional care iti va da si sugestii pentru ramele si passepartout-urile potrivite. Posterele de arta mai vintage, inramate, vor da o nota de rafinament.

Si la camerele moderne, decorul va fi intregit de tablouri pe masura. Va recomandam picturi decorative sau abstracte, tablouri decorative sau abstracte si fotografii – vezi cateva modele aici. De un mare impact vizual sunt tripticele, adica imaginea fragmentata in 3 panouri. Uneori, daca stilul picturii sau al printului se preteaza, putem renunta la rama, dar in aceasta situatie lucrarea trebuie sa fie impecabil intinsa pe sasiu, iar modelul sa se continue si pe partile laterale.

Se pot deasemenea realiza grupaje de tablouri foarte interesante, fie alegand aceeasi tema fie reprezentand parti ale unui tot unitar, depinde de imaginatia fiecaruia si de ceea ce gasiti in magazinele sau site-urile specializate.

sau

Imagine preluata de pe elledecor.com

Poster sau pictura?

Se spune ca e de preferat o reproducere buna in locul unei picturi proaste. Daca nu sunteti colectionar de arta, iar mobilierul nu este foarte pretentios si doriti sa conferiti tabloului strict functia decorativa, e de recomandat sa aplicati acest principiu.

Datorita echipamentelor de imprimare de ultima generatie, se pot obtine reproduceri de arta imprimate pe hartie sau canvas, fidele operelor de arta, sau puteti imprima o fotografie personala care va place si s-o inramati. Pusa in valoare cu un passepartout asortat si o rama potrivita, va fi opera dumnevoastra de arta.

Cateva sfaturi referitoare la inramarea tablourilor:

  • La toate tablourile, rama trebuie aleasa intr-o culoare care sa se armonizeze cu mobilierul, dar cel mai important e ca ea sa se asorteze cu lucrarea de arta, fie optand pentru contrast fie pentru similaritate (adica o nuanta predominanta din culorile lucrarii).
  • Passepartout-ul, respectiv materialul de regula din carton care inconjoara lucrarea, recomandat la fotografie, goblen, grafica, acuarela, pastel, puzzle, se va armoniza cu lucrarea, cu rama dar si cu peretele.
  • Ca regula de expunere a unui tablou, trebuie retinut ca inaltimea la care se fixeaza pe perete trebuie sa fie in raza vizuala astfel ca treimea inferioara sa fie la nivelul ochilor.

Daca doriti o schimbare rapida si usoara a decorului, puteti apela la stickere de perete (vezi cateva modele aici). Sunt produse mai nou aparute pe piata si puteti opta pentru modele grafice sau fotografice. Deosebirea dintre ele consta in paleta de nuante si culori, cele fotografice fiind copia fidela dar supradimensionata a subiectului respectiv care poate fi o floare, un animal, un personaj, o planta sau diverse obiecte din jurul nostru care sa ne inspire.

deco-perete-15 deco-perete-16deco-perete-17

Stickerele sunt autocolante pe baza de hartie sau vinil, pretaiate, usor de folosit, se dezlipesc si se repozitioneaza; nu afecteaza suprafetele; se mai pot aplica pe perete ( recomandat pe perete neporos), usi, geamuri, oglinda si ceramic.

De retinut ca se aplica doar imaginea, a carui contur se decupeaza perfect, fara a fi necesar un fundal, acesta constituindu-l chiar peretele, creandu-se astfel impresia unei picturi. Suportul din hartie va conferi senzatia de caldura si intimitate, dar si cele pe suport de vinil pot sa fie apreciate daca gasiti modelul care sa va placa. De regula stickerele pe vinil sunt ceva mai ieftine decat cele pe suport de hartie. Indiferent pe ce suport gasiti stickerele, alegerea o puteti face in functie de modelul care va place.

Va dorim alegeri inspirate!

Intr-un articol viitor voi scrie si despre fototapet, un produs spectaculos de decorare a peretilor care in ultimii ani s-a reinventat si e din ce in ce mai solicitat.

Imaginile sunt preluate de pe www.deco-perete.ro.

Articol realizat de Simona Polhac

Manager Arbex Art Decor

Fii generos si distribuie: